Lavezzi are şanse mari să revină în Italia. Agentul argentinianului este la Milano şi negociază cu Inter | OffsidesClub - despre fotbal si nu numai

24 august 2015

Lavezzi are şanse mari să revină în Italia. Agentul argentinianului este la Milano şi negociază cu Inter


Câştigătoare în primul meci de campionat, Inter Milano vrea să continue campania spectaculoasă de achiziţii din această vară şi pregăteşte revenirea lui Ezequiel Lavezzi în Italia.

Inter a început noul sezon de Serie A cu o victorie muncită, 1-0 cu Atalanta, datorită unui gol marcat în prelungiri de muntenegreanul Stevan Jovetic, jucător adus în această vară de la Manchester City.

Cu toate acestea, antrenorul nerazzurrilor, Roberto Mancini, a primit şi o veste proastă. Golgheterul ediţiei trecute a campionatului italian, Mauro Icardi, s-a accidentat şi aproape sigur va fi indisponibil în meciul din etapa următoare, pe terenul nou-promovatei Carpi.

În aceste condiţii, antrenorul interist a cerut întăriri în atac. "Suntem foarte puţini în ofensivă. Nu cred că Icardi va fi apt duminică, astfel că îi vom avea doar pe Jovetic, Palacio şi Manaj", a declarat Mancini, la finalul partidei cu Atalanta.

Principala ţintă a nerazzurrilor este Lavezzi, un jucător dorit şi în trecut de echipa care a terminat pe locul 8 ediţia trecută de campionat. Argentinianul mai are un singur an de contract cu Paris St. Germain şi are şanse mici de a fi titular în atacul stelar de pe Parc des Princes, mai ales după ce campioana Franţei l-a achiziţionat şi pe Angel Di Maria.

Jucătorul de 30 de ani, care a mai evoluat în Italia pentru Napoli,este dispus să revină în Serie A, iar agentul său se află deja la Milano pentru a discuta cu oficialii de la Inter, susţine presa italiană.

Cele două părţi discută despre modul în care Lavezzi se poate despărţi de PSG, Inter nefiind dispusă să plătească foarte mulţi bani în schimbul unui fotbalist care rămâne liber de contract vara viitoare.
În acelaşi timp, atacantul sud-american va trebui să renunţe la o parte importantă din actualul salariu pe care îl primeşte la Paris. Jurnaliştii italieni scriu că Lavezzi îşi va reduce salariul cu aproximativ 2 milioane de euro dacă va semna cu Inter.

În această vară, Inter i-a transferat pe Jeison Murillo (Granada), Martin Montoya (Barcelona), Miranda (Atletico Madrid), Geoffrey Kondogbia (AS Monaco), Jonathan Biabiany (liber de contract) şi Stevan Jovetic (Manchester City).

Pe lista lui Roberto Mancini se mai află Ivan Perisic (Wolfsburg)şi Felipe Melo (Galatasaray), iar tehnicianul interist a cerut conducerii şi un fundaş stânga.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu